Andrutzel

E deajuns sa ma uit dimineatza in zare si sa inteleg ca totul se petrece cu un scop insa nu prea il intelegem pe moment.E suficient sa privesc in adancul propriilor ochi si sa vad ca acestia nu se rusineaza in timp ce ma privesc atent. Ma incearca un sentiment de placere si optimism pentru ca, dupa atata timp cand credeam ca nu mai am niciun rost,si credeam ca viatza e nedreapta si plina de rautate,am inceput noul an [2010] in fortza,cu ganduri proaspete si bune.Si asta nu datorita vreunui eveniment special in viatza mea,doar asa,simpul fapt ca a mai trecut un an si avem posibilitatea de a ne lua dorintele si visele aparent imposibile de la capat si de a incerca sa facem tot posibilu sa avem parte de ele.Privirea mea refuza sa se uite in jos atunci cand cineva ma invinge,pentru ca Dumnezeu nu`ti da mai mult decat poti duce si pentru ca stiu ca pot.
Stiu ca pot trai si fara iubire.Pentru ca nu mai cred in ea.E fara sens,o sperantza inutila.Dar cu toate astea mi`as dori inca s`o caut si sa nu ma las pagurash.
La 10-11 ani,nu stiam ce e aia iubire;la 12 ani am avut primul prieten pana la varsta de 14 ani;la 15-16 am frunzarit`o,ba aveam,ba nu.Acum,la 17 pot spune ca sunt dezamagita,atat de mine cat si de baieti.Acum inteleg ca .. iubirea unui baiat nu e numai pentru mine,chiar daca ea exista intotdeauna printre noi.

• 
• 
• 
• 
•